Mic monolog surd

Improscat de vant
cu miresme finale
trec prin mii de maini
care ma ating irepetabil,
prin mii de stari
ce ma alunga repetat,
de mii de ori
ma alunga din mine.
Ma reculeg constant
dupa fiece respirare
si ma privesc pe dinauntru
sortandu-mi coastele,
asezand gramezi,gramezi
zambetele oamenilor.
Ceva ciudat,elementar,
ironizat si inciudat
imi raspunde visurilor
pe care le voi avea
in noptile pe care le voi dormi,
in lacrimile ce vor urma
insingurarii cernute
prin mii de stele,comparativ,
elementare,strigate
rand pe rand,pe nume.
Oriental sezand pe margini
socat de amintiri confuze,
electrizat de socuri
perfect explicabile,
suit intr-o caleasca de bitum
trasa de paispe' bidivii
saraci,saraci,
buimaci,buimaci.
Plans si necivilizat
dezgropat din straturi
de senzuale piedici potrivite
in forme geometrice
trecand calare:
ta-ga-dam,ta-ga-dam.
Corcit in vetre cu jaratic,
spoit de mesteri blegi,
eradicat de solzi,de atrii
cazut in solnite uitate
prin codri,prin vazduh,
suit in carca,dezghetat,
neinvitat iti bat in usa
sa vad daca-mi raspunzi.
Surprins te vad in ochi
in zile dese cu amurg
cocolosit de babe,
hatru in glas,speriat in ceafa,
lipit cu susu-n-jos,
creat pentru mimica de saltimbanc,
cobai perfect cu gandul inlemnit,
infricosat,sleit.
Usor te duci,
te-ndepartezi in zare,
mereu distant,mereu uitat,
definitiv tu pleci,
te ingustezi la minte
mereu livid,mereu crispat.
Imposibil te regasesti,
te definitivezi in van
mereu sarcastic,mereu golan.