Vertij

Condus de suier de vant colind printre nori
Serpuit imi e drumul si necunoscut
Impins de la spate de monstri intunecati
Alerg catre ceva care sper sa-mi aduca pace.

Supus de lucruri marunte si de oameni mici
Schingiuit imi e eul si cazut la pat
Si greu imi mai vine sa ma motivez,sa alerg,
sa pot,sa vreau,sa fiu cine-am fost.

Oprit din visare ma simt dimineate devreme
Cand blestem zorii care vin miseleste,neinvitati
Si-mi sperie visul si mi-l alunga departe
Sa nu-l pot ajunge,sa-i aflu secretul.

Mii de marionete vad printre gene cu ochii inchisi
Stand rabdatoare,atente la suava-mi planare
Ratacind pe campuri de lupta insangerate
Cu calimari de cerneala varsate in drum.

Da-mi voie Doamne sa-mi eliberez mintea
Sa vad mai putin,sa nu pot,sa nu simt,
Caci adanca-mi e intristarea si catranita
Cand vad prea departe si-mi fac singur rau.

Ma flagelez infinit cu versuri pe care le plang
Imi deschid rani in palma,rani ce ma dor
Ma inchin smerit cand intru-n lacasul sfant
Sperand sa gasesc iertare pentru ca sunt.

Cu gloante pe care doar mi le imaginez
Te impusc fara urma de remuscare,
Te impusc inca o data in spate,sa stii,
Caci din fata nu am curaj sa te privesc in ochi.

Sunt speriat ca daca o data privesc
Raman insemnat pe vecie,raman blestemat
Sa n-am pace nici cand sunt doar eu cu mine-
Si daca atunci nu am pace,mai bine-n mormant

Unde daca ajung sunt convins ca n-o sa te uit
Si-o sa ma dori de miliarde de ori,
Iar imaginea ta completa-mi va fi muza
Cand voi avea inspiratie si voi scormoni in pamant.

In neconcordanta cu vrerea mea scriu,
Iar mana-mi e controlata de altcineva,
Condeiul alearga ca fiind posedat,
Iara tu esti omniprezenta,draga furtuna a mea.

Electrizat de fire de iarba crescute in mine
Ma unduiesc dupa cum bate vantul dement
Ma dematerializez si ma materializez fara noima
Si incerc sa ma termin pana nu devin eu.

As vrea sa nu scriu ,ci doar sa citesc
Sa nu inteleg ce citesc,sa vad doar imagini
Pe care sa nu le descifrez,sa vad doar culori
Pe care sa nu le disting,sa vad doar alb-negru.